luni, 13 mai 2013

Alergia la copii

Mâine e ziua cea mare. Mergem la alergolog (sper că aceasta e denumirea corectă) cu Bubu, pentru că de ceva vreme alergia ne dă bătăi de cap, în sensul în care îi apar bubiţe pe corp şi se scarpină îngrozitor.
Până acum am văzut că e alergic la Acid nalidixic, înţepături de insecte, şi cred că şi polen, posibil unele dulciuri.
 Sunt oarecum disperată pentru că nu e
zi în care să nu îi apară bubiţe, şi nici nu ştiu de la ce, pentru că mănâncă normal, mă feresc să îi dau dulciuri, sucuri din comerţ, însă fără rezultat. 
Această alergie i-a apărut brusc după 2, 5 ani.Atunci când am început diversificarea cu introducerea treptată a alimentelor nu a avut nimic, deci chiar sunt surprinsă pentru că şi acum ca şi atunci mănânca la fel, adică aceleaşi tipuri de mâncăruri. Alergia lui se manifestă mai mult la ţară, decât la oraş. 
Aveţi ceva sfaturi, soluţii, poate v-aţi mai întâlnit cu asemenea situaţii.

O să vă spun în zilele următoare ce am făcut.


9 comentarii :

  1. Multa sanatate ii doresc baietelului tau, sper sa se afle cat mai curand problema. Nu am avut niciodata alergii, poate doar, si acum glumim putin, sunt alergica la rautate si infatuare. Si nedreptate.
    Astept rezultatele analizelor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine inteles, pentru ca desi ne-am prezentat la ora 13, in spital, iar doctorita avea program pana la ora 15, doctorita isi luase zborul. Vom merge maine de dimineata la prima ora.

      Ștergere
  2. Urmareste daca bea lapte, se agraveaza?
    S-ar putea sa fie si polenul acum primavara. dar în iarna cum a fost?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si iarna face alergie, mai rar, acum face zilnic. Azi de dimineata a baut lapte, si dupa vreo 2 h i-au aparut bubite, o sa iau si laptele in considerare.

      Ștergere
  3. Cel mai bun sfat o sa-l urmezi: te duci la doctor! :)
    Ce pot sa spun...incearca totusi macar doi doctori! :)
    Multa sanatate lui Bubu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu voi fi multumita aici, as vrea la vara sa merg cu el in Tm, am auzit ca sunt medici destul de buni acolo!

      Ștergere
  4. Medicul o sa te lumineze,dar sa stii ca tu o sa-ti dai cel mai bine seama de la ce face Bubu tau alergie.

    Tudor,feciorul meu cel mare,a avut si el probleme cu polenul florilor primavara,imediat avea probleme cu bronsitele(de aceea si in ziua de azi eu culeg cimbrisor pentru ceaiuri:)).Rezolvarea a venit cu intarirea imunitatii prin cure repetate,5 ani la rand,de mare apoi munte.Tot o doamna doctor mi-a indicat aceste cure...decat medicamente si spitale mai bine relaxare la mare si apoi acasa ,la munte.Costul era acelasi,mai ales ca noi mergem din bihor la mare.
    Tot el imi facea alergie si la ou.Abia de trei ,patru ani(are 16 ani si jumatate)poate manca oua dupa pofta inimii,fara sa-i apara bubite pe piele.Mai apareau si pe el tot felul de bubite,dar am observat ca mancand diversificat,e cu mult mai rezistent la orice boala.De multe ori se plange ca majoritatea colegilor sunt bolnavi,iar el trebuie sa mearga la scoala.:))
    cel mic(11 ani),Mark nu are nicio problema cu alergiile.
    Noapte buna si muuuulta sanatate si rabdare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Angi, cu siguranta voi merge prin iulie cu el la mare, oricum imi propusesem asta. Maine sa vedem ce ne spune doctorita.

      Ștergere
  5. Si eu sunt curioasa ce va va spune medicul. Eu nu cunosc pe nimeni cu alergii de acest fel...deci, din pacate, nu am sfaturi pentru astfel de situatii.
    Sper totusi sa se rezolve simplu.

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...