sâmbătă, 20 februarie 2016

De Dragobete alege un vin de colecție

Nebunia cadourilor din luna iubirii a cuprins parcă întreaga Românie. Toată lumea vrea să își arate iubirea prin cadouri extravagante, coliere și inele cu tot felul de diamante, ba chiar tablete și smartphone-uri de ultimă generație. Iubirea mi se pare că a ajuns atât de comercială, încât își pierde din valoare.
Eu cu iubitul meu cred că am făcut excepție, am sărbătorit Valentine's Day dar într-un mod cât se poate de simplu și romantic. Chiar dacă e o sărbătoare împrumutată, a fost doar un motiv de a ne mai reaminti cât de mult ne iubim.


Unde au dispărut momentele romantice când cei doi pregătesc cina, sau el o surprinde cu o cină romantică, lumânări și un vin bun, oare toate acestea și-au pierdut din valoare și locul lor este luat de cadourile care mai de care mai extravagante? Oare într-o societate modernă, romantismul este pe cale de dispariție? Cu siguranță nu, tocmai de aceea de Dragobete vom sărbători românește, îi voi pregăti cina iubitului meu și ca bonus va avea o surpriză specială, un vin ales din anul în care el s-a născut.



Știți cum se spune că vinul cu cât e mai vechi cu atât e mai bun, de aceea am găsit pe net vinuri de colecție pentru pasionații de vinuri, dar și pentru cei care doresc să ofere un cadou special unei persoane dragi. Iubitul meu ca orice bărbat îi place să savureze din când în când un vin bun, iar o astfel de surpriză, un vin de colecție din anul în care s-a născut el, cu siguranță îl va impresiona. Nu știu de ce, dar cred că iubitul meu nici nu va îndrăzni să îl deschidă, la cât de prețios este un astfel de dar pentru iubitorii de vin.



Mă bate gândul să adaug pe lista de dorințe de ziua mea când voi schimba prefixul și un vin vechi produs fix în anul 1986 (cel mai bun an posibil), mă rog nu atât de vechi, căci încă sunt destul de tinerică chiar și cu schimbarea prefixului.




Nu uitați că oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul fie devin mai buni, fie se transformă în vin.
Nu lăsați oamenii și împrejurările să vă schimbe în rău, ci luați din fiecare lucru doar ce este mai bun!

Să aveți o lună a iubirii deosebită!




2 comentarii :

  1. Din păcate, iubirea chiar a devenit mult prea comercială şi superficială. Dar mă bucur să văd că mai sunt şi oameni ca voi, care sărbătoresc acest sublim sentiment în stilul clasic, romantic, mult mai profund decât orice cadou extravagant :)

    P.S. Şi eu şi soţul meu schimbăm prefixul tot anul acesta, născuţi în acelaşi cel mai bun an ca şi tine :) Cred că n-ar fi o idee rea să sărbătorim cu un vin pe măsură ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Barbalata (Puiu) Mirela20 februarie 2016 la 22:00

    Eu si sotul meu nu sarbatorim Val.D. dar Dragobete si 8 Martie pt noi inseamna iesire la restaurant. Daca stam prost cu banii atunci o pizza acasa. Uneori mai luam o sticla de vin fara sa avem o ocazie anume.

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...